luni, 27 iulie 2009

Titanii


În mitologia greacă, Titanii erau cei şase copii ai Terrei (Geea) şi ai Cerului (Uranus). Acest masaj ar putea fi interpretat în felul următor: extratereştri de o rasă superioară, veniţi de pe alte planete şi consideraţi zei cu puteri supranaturale, s-au unit cu fiice ale Pămîntului, dînd naştere unor fiinţe deosebite, cu puteri fizice şi spirituale excepţionale. Legenda spune că Titanii s-au răscululat împotriva lui Zeus (Jupiter), dar au fost învinşi şi aruncaţi în Tartar, ţinut de sub Infern, stăpînit de Hedes (la romani, Pluton). Titanii au avut şase surori, Titanidele.
Titan este cel mai mare satelit al planetei Saturn, descoperit în 1655. Pluton (Pluto) este cea mai mică şi cea mai depărtată planetă a sistemului solar, descoperită în 1930. Asociind numele zeilor cu numele planetelor, se poate emite ipoteza că mitologia relatează războiul planetelor. Titanii ar putea fi nişte corpuri cereşti: sateliţii ai planetelor, asteroizi, stele etc. Lui Atlas i s-ar fi rezervat asfel rolul de a contribui la echilibrul cosmic, interpunîndu-se prin forţa sa între Univers şi planeta noastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu