Hypatia din Alexandria

Prima femeie din istorie, a cărei aplecare către științe a făcut ca numele său și realizările sale în materie de matematică, filozofie și astronomie să străbată veacurile până la noi a fost Hypatia din Alexandria (370 – d.415), care a încurajat folosirea logicii și a matematicii pentru combaterea misticismului iar mesajul său trans-milenar, valabil și în actualitate este următorul: ”Este mai bine să gândești greșit decât să nu gândești deloc”. A fost torturată și ucisă de un grup de creștini copți sub acuzația producerii unor tulburări religioase în oraș.
Hypatia a fost fiica lui Theon, care i-a fost tată și profesor, ultimul matematician cunoscut asociat cu Muzeul din Alexandria. Dacă s-a sugerat că ea a studiat atât la Atena, cât și în Italia, alți cercetători nu au găsit dovezi că ea ar fi părăsit vreodată Alexandria. Ea a devenit conducătoarea Școlii Platoniste din Alexandria către anul 400. Conform Enciclopediei bizantine Suda, din secolul al X-lea, Hypatia a activat ca profesoară de filozofie, învățându-i pe studioșii atât creștini, cât și străini, filozofia lui Platon și a lui Aristotel. Deși Hypatia probabil nu s-a creștinat, ea a câștigat respectul multor creștini, mulți autori creștini menționând-o ca fiind un simbol al virtuții. Ea nu a fost căsătorită niciodată și nici nu a avut copii, deși în Suda ea apare ca fiind soția filozofului Isidor.
În domeniul astronomiei ii este atribuită invenția astrolabului (în realitate este vorba de perfecționarea unuia, pentru că primele asemenea aparate datau deja de un secol), un instrument de măsurare a poziției aștrilor și dimensiunii lor deasupra orizontului. De asemenea, printre lucrările sale ”Canonul Astronomic” ar putea fi o nouă ediție ale Tablelor de Mână ale lui Ptolemeu, celebrul filozof și geograf grec, care a cartografiat cerul emisferei nordice, transmițându-ne figurile celor 48 de constelații antice. Hypatia a cartografiat la rândul ei o serie de corpuri cerești și pare să fie de asemenea inventatoarea hidrometrului, utilizat pentru determinarea densității și gravitației lichidelor.
Muza a numeroși artiști, în istorie, precum Raphael și Mitchell, numele și viața Hypatiei au fost de curând portretizate într-un film de marcă – Agora, în interpretarea excelentă a actriței Rachel Weisz.

Cine a fost primul, oul sau găina?

Celebra dilemă cu întâietatea oului sau a găinii a fost rezolvată de cercetătorii de la Universităţile Warwick şi Sheffield. Iar răspunsul este ... găina!
Pentru această descoperire ei au studiat modul de formare a cojii de ou împreună cu toate componentele sale, utilizând supercomputerul HECToR, unul din cele mai performante din UK, împreună cu softul și expertiza celor de la Numerical Algorithms Group. În urma cercetărilor s-a descoperit că proteina ovocledidin-17 (OC-17) joacă un rol esențial în formarea cojii și folosește la transformarea carbonatului de calciu în cristale de calcit, acționând ca un catalizator în creșterea rapidă a cojii de ou. Fără această proteină oul nu s-ar putea forma. Iar cum proteina OC-17 se poate găsi doar în ovarele găinii, se poate deduce destul de simplu că găina a fost înaintea oului.
Cercetătorii cred că o astfel de analiză a modului cum se produce cristalizarea în natură poate să ajute în înțelegerea cât mai bună a modului cum trebuie realizată și controlată cristalizarea artificială.

Pantofii minune

Oamenii de ştiinţă americani au creat recent nişte pantofi capabili să distrugă bacteriile şi să elimine astfel mirosurile neplăcute. Dispozitivele, numite „SteriShoes”, ucid organismele microscopice cu ajutorul razelor ultraviolete, notează Daily Mail.
Razele UV sunt folosite adesea în spitale, cabinete stomatologice sau bazine de înot datorită proprietăţilor dezinfectante, însă nu au mai fost utilizate niciodată până acum pentru îndepărtarea mirosurilor urâte din încălţăminte. Aparatul creat de compania americană Shoe Care Innovations trebuie introdus într-un pantof, iar apoi trebuie apăsat butonul din spate pentru a fi pus în funcţiune. El are nevoie de numai 45 de minute pentru a distruge 99,9 la sută dintre bacterii.
„Aceşti pantofi sunt recomandaţi de doctori deoarece reprezintă o metodă de a scăpa de bacterii, de mirosul neplăcut şi de riscul de infectare a picioarelor, fără a fi necesară utilizarea unor produse chimice, care pot avea efecte adverse”, a declarat Rainer Kuehling, din partea Shoe Care Innovations.
Pantofii SteriShoe pot fi cumpăraţi doar în pereche, pentru suma de 130 de dolari.

Nanotehnologia – era viitorului

Nanomașini, nanoclădiri, nanoorgane, într-un cuvînt nanotehnologii. Aceste microdispozitive, formate din parți mobile de marimea a numai cîtorva atomi, se construiesc deja.
Elementul de compunere "nano" ("pitic") face referință la termenul "nanometru", utilizat pentru desemnarea unui atom și care constutuie a miliarda parte a unui metru. Pentru a vedea un "nano" ne trebuie un microscop electronic: cum altfel să vezi un corp cu diametru căt a milioana parte dintr-un milimetru?
Nanomașinele sunt asamblate atom cu atom, folosindu-se softuri performante și microscoape STM. Minusculile dispozitive, majoritatea facute din silicon, au un potențial uriaș: micromașinile pot prelua functii ale organismului uman – curăță sîngele, produce insulina necesară, transmite semnalele creierului etc.
Realizarea acestor proiecte nu ține de domeniul fantasticului, ci de un viitor apropiat. Nanotehnologia permite crearea meterialelor "intelegente", care reacționează la solicitarile din exterior și chiar se autodistrug la sfrșitul perioadei lor de viață.
Un astfel de material cu memorie este nitinolul – un aliaj cu nichel, titan și alte elemente chimice. Nitinolul are proprietatea de a reveni la forma și dimensiunle inițiale ale obiectului. El este deja folosit la constructia unor parți ale avioanelor, din el se fabrica proteze dentare și rame pentru ochelari. A fost utilizat la reconstrucția Bisericii "Sf. Francis din Assisi", Italia, pentru a o proteja de efectele unui viitor cutremur (a fost distrusă de cutremurul din 1997).

O nouă abordare a viselor

Oamenii de ştiinţă susţin că visele ne permit să găsim răspunsul problemelor din viaţa de zi cu zi în timp ce dormim.
Chiar dacă nu toate persoanele sunt capabile să-şi amintească visele, adevărul este că toţi avem vise atunci când dormim, nu există noapte fără vise.
Oamenii de ştiinţă se tot întreabă care este rolul acestui fenomen, şi se pare că a fost “rezolvat” în cele din urmă misterul: visul este ca o gândire, dar o gândire diferită de cea pe care o avem când nu dormim. În cazul în care psihologul Deirdre Barrett de la Universitatea Harvard se află pe drumul cel bun cu aceste dezvăluiri, putem rezolva într-adevăr probleme în timpul somnului.
De ce visam? Care este rolul acestui fenomen? Nu doar oamenii de ştiinţă ci întreagă omenire a încercat să răspundă acestor întrebări de la începutul timpului. Unele persoane cred că prin vise se pot avea contacte cu spirite, altele cred că visele reflectă traume fizice sau psihice pe care nu suntem capabili să le exprimăm în mod conştient.
Iată că există o nouă abordare a acestui fenomen. Într-un articol scris pentru revista online LiveScience, Rachael Rettner explică că funcţia somnului este să ne ajute în rezolvarea problemelor. În cazul în care ar fi adevărat, natura ne-a oferit un mecanism pentru a rezolva enigme din viaţa noastră.
Studiul realizat de Deirdre Barret porneşte de la premisa că visele sunt întotdeauna foarte vizuale şi conţin un subiect de cele mai multe ori ilogic.
Barrett este de părere că visul este de fapt un alt mod de gândire, unul care are loc într-o stare uşor diferită faţă de aceea pe care o avem când suntem treji. Chiar dacă visăm, continuăm să încercam rezolvarea problemelor pe care le avem de zi cu zi.
Trebuie să ţinem cont şi de drumul urmat de om pe parcursul evoluţiei sale. Este foarte puţin probabil ca un mecanism care nu ar oferi niciun avantaj să fie susţinut timp de milioane de ani, visele nu ar trebui să fie o excepţie în această regulă.
Barrett a realizat experimente specifice, concepute pentru a testa teoriile sale.
Într-unul, a cerut unui grup de studenţi voluntari să aleagă o problemă şi să încerce s-o rezolve în timpul somnului. Problemele nu au fost ştiinţifice, ci unele simple, dar voluntarii nu ştiau răspunsul. Se axau pe problemă în fiecare seară înainte de culcare, şi după câteva săptămâni, aproximativ unul din patru a avut un vis care conţinea răspunsul.
Barrett, în timpul experimentelor sale, a constatat că ar putea fi abordat aproape orice tip de probleme, de la ghicitori matematice până la probleme legate de artă. Dar aproape mereu, cea ce mereu se putea rezolva în vise erau problemele care obligau persoanele să vizualizeze ceva în mintea lor, aşa cum se întâmplă când un inventor îşi imaginează noua sa creaţie.

Istoria tabacului

Dupa cum stim cu totii, tutunul era complet necunoscut in Europa inainte de 1492, anul descoperirii Americii de catre Columb. Marinarii au vazut cum indienii fumau frunze uscate de tutun, infasurate in frunze de palmier sau bananier. Incet-incet, obiceiul a fost preluat si, pe vremea conchistadorilor, fumatul devenise ceva obisnuit. Interesant este faptul ca primele trabucuri, asa cum le cunoastem astazi, au fost facute in Spania, la inceputul secolului XVIII. Pe la 1790, productia de trabucuri a trecut Pirineii si au aparut primele mici manufacturi in Franta si Germania. Ulterior, olandezii au inceput sa produca renumitele lor trabucuri uscate, insa cu tutun provenit din coloniile din est (Java, Sumatra). In Anglia, gentlemen-ii fumau pipa!
Este aproape sigur ca cel care a introdus fumatul in Franta a fost ambasadorul acestei tari in Portugalia, Jean Nicot, cel care a dat si numele nicotinei.
Fumatul de trabucuri a devenit foarte popular in Anglia prin aportul nemijlocit al lui Edward VII, care a sustinut infiintarea unor cluburi dedicate fumatorilor, in care, pe langa “cigars”, se servea port si whisky. Toate astea spre marea suparare a maei sale, Queen Victoria.
In Cuba, trabucurile au inceput sa fie manufacturate pe la mijlocul secolui XVIII, Cuba find pe atunci colonie spaniola. Primul care a introdus banderola cu denumirea marcii a fost bancherul german stabilit in Cuba, Herman Upmann, in anul 1844. El a fost primul care a ambalat trabucurile in cutiile devenite celebre pe care la facea cadou clientilor importanti ai bancii sale: articole promotionale, deci!!! Marca H.Upmann este, si acum, una dintre cele mai renumite.
Printre marii amatori de trabucuri se numara Arnold Schwarzenegger, James Woods, Sharon Stone, Demi Moore, Jack Nicholson, Linda Evangelista.

Pizza "antiriduri"

Un bucătar din Salermo, Italia, a inventat pizza "antiriduri", pe bază de fîină integrală şi legume proaspete. "Primula", cum a fost botezată noua creaţie, este mult mai bogată în magneziu şi fier decît pizza clasică.
Inventatorul este Eugenio Luigi Iorio, nutriţonist şi biochimist la Universitatea din Napoli. El a făcut această invenţie la cerinţele patronului său, Cosimo Mogavero, care a reuşit să-l convingă pînă şi pe Papa Benedict al XVI-lea să guste noul produs, la o sărbătoare ce a avut loc la Vatican.
Cu toate acestea, Asociaţia adevăratei pizza napolitane a catalogat-o ca fiind un "sacrilegiu" la adresa tradiţiei de secole. Aceeaşi organizaţie se opune ca pizza să fie vîndută tranşată în felii.

Insule-fantomă

Mai mulţi navigatori au descoperit insule, fapt adeverit şi de alţi călători, dar care într-o bună zi au dispărut. Aceste insule-fantomă au putut exista în realitate, dar au putut să dispară în urma evoluţiei Pămîntului sau a unui cataclism.
Există informaţii despre insula Paleo Kameni din Marea Egee, care a apărut subit în anul 179 î.Hr., despre alte două insule alăturate ei, apărute în 1573 şi respectiv în 1707. Insulele cu viaţă efemeră au apărut de asemenea în regiunea Azorelor, la sud-vestul Islandei. Alte insule descoperite s-au perdut într-o zi şi au fost apoi şterse şi de pe hartă. Cea mai scurtă viaţă au avut-o insula Fernandea, din apropierea Siciliei - a fost descoperită la 18 iului 1831 şi a dispărut la sfîrşitul lui august. Majoritatea dintre ele aveau materie de origine vulcanică, cea mai impunătoare de acest fel fiind insula Camiguin din Arhipelagul Filipinelor. Ivită în 1871, ea are în centru un munte de 1627 de metri.
Plutrh, Strabon şi alţii vorbesc despre mai multe insule, numite "fermecate", deoarece figurau pe hărţi, dar nu erau găsite. Una dintre acestea a fost concretizată de cartografii Eviului Mediu ca Insula Sf. Brandan, dar de fiecare dată era situată într-un alt loc pe glob. Pe măsură ce oceanul Atlantic era explorat, insula se deplasa ba la nord, ba la sud. Vreme de un mileniu această insulă a rătăcit, ajungînd pînă la Ecuador, ca apoi să dispară definitiv. Cam aceeaşi soartă au avut-o alte două insule "vrăjite" - Brazil şi Antilia.

Descoperirea legei greutăţii specifice

Legea greutăţii specifice a corpurilor a fost descoperită datorită unei întîmplări fericite. Arhimede a trebuit să răspundă regelui cetăţii, tiranului Hieron al II-lea, dacă acesta fusese amăgit de făurarul care i-a confecţionat a corană din aur. Cum să afle dacă corana era din aur sau dacă aurul a fost amestecat cu un metal ieften? S-a frămîntat mult şi bine pînă într-o zi cînd, cufundîndu-se în cadă, a observat că apa s-a ridicat, iar picioarele i-au devenit mai uşoare. "Evrika!", a exclamat Arhimede şi a formulat legea care îi poartă numele: un corp scufundat în apă pierde o parte din greutatea sa, egală cu volumul de apă dislocat (dezlocuit).

Secretul viorii lui Stradivarius

Joseph Nagyvari, profesor emerit la Catedra de Biochimie a Universităţii Texas A&M, studiază compoziţia chimică a viorilor Stradivarius încă din 1976. La capătul unei munci titanice, el a ajuns la concluzia că anume substanţele chimice (şi nicidecum lemnul folosit de Stradivarius) confereau viorii un sunit unic.
Lemnul folosit de Antonio Stradivarius şi de Guarneri del Gesu era supus unui tratament chimic foarte agresiv, iar aceste substanţe chimice acţionau ca agenţi de oxidare. Lutierii le-au tratat cu aceste substanţe dintr-un motiv prozaic: pentru a împedica viermii şi carii să se cuibărească în lemnul viorilor. Probabil că, după ce au aplicat acest tratament plăcilor de lemn din care se confecţionau viorile, au rămas plăcut surprinşi de pronfunzimea şi claritatea sunetelor şi au hotărît să continue procesul de fabricaţie şi să păstreze secretul.
Muzicologii trebuie să fie recunoscători... cariilor! După cum se ştie, Antonio Stradivarius (1644-1737) a creat de-a lungul vieţii circa 1200 de viori, ţinînd o strictă evidenţă a acestora. La ora actuală, mai există doar jumătate dintre viorile stradivarius, fiecare fiind cotată la peste 5 milioane de dolari!

Thomas Edison

Savantul amaerican Thomas Edison este unul dintre cei mai mari şi mai fertili inventatori: el a făcut mii de invenţii şi perfecţionări tehnice.
Lumea îi datorează fonograful (strămoşul patefonului), unul dintre primele aparate de proiecţie cinematografică, telegraful duplex (Edison avea doar 17 ani), microtelefonul cu praf de cărbune (microfonul telefonic), lampa cu incandescenţă, maşina de scris, hîrtia parafinată, cerneala în relief, un model de elicopter, prima locomotivă, dinamul (generator electric cu curent continuu), dulia şi soclul cu filet pentru becul electric, o maşină de fabricat ciment "Portland", acumulatorul alcalin fier-nichel şi multe altele.

Harta lui Piri Reis

O hartă, cunoscută ca Harta lui Piri Reis, datată din 1513, reprezintă cu exactitate America, într-o epocă în care cunoştinţele cartrografice erau minime şi nu se ştia a calcula longitudinea. Piri Reis este un turc cu numele deplin Pei Ibn Haji Memmed, amiralul Reis. Pe această hartă sunt reprezentate nu doar continentele european şi african, cu o precizie uluitoare, ci de asemenea o parte a Antracticii (redescoperită abia în 1818), fără gheaţă însă, şi chiar unele insule de la Polul Sud, cunoscute abia în 1958; America de Sud este unită cu Antartica printr-un istm dispărut în urmă cu 10.000 de ani. Piri Reis menţiona că el a utilizat hărţi vechi, dar nu cunoştea identitatea cartografilor care le-au creat.
Albert Einstein a studiat harta lui Piri Reis şi a tras concluzia derivei continentelor ca efect al deplasării scoarţei terestre. Se consideră că între anii 13.000 şi 4.000 î.e.n. a existat o cilivizaţie prosperă, iar toate părţile lumii au fost cartografiate de specialiştii ei. Cum altfel s-ar putea explica enigma cartografică?

Papirusul şi pergamentul

Fabricarea papirusului - hîrtie obţinută din tulpina unui trestii egiptene (înalte de pînă la 3 m) - începe în Egipt pe la mijlocul mileniului al IV-lea î.e.n., pătrunzînd în Grecia în secolul al VI-lea î.Hr. Pergamentul a fost inventat dintr-o necesitate, impusă de inceterea livrării de papirus în oraşul-stat Pergam (în prezent Bergama din Turcia), de către rivalul său, Alexandria din Egipt. În secolul al II-lea î.Hr., ambele localităţi aveau biblioteci celebre (cea din Pergam număra circa 400.000 de volume, iar cea din Alexandria circa 600.000) şi duceau o activitate intensă de scriere a cărţilor. Pergamul a devenit din acea perioadă centrul producţiei şi exportul unui nou produs - pergamentul, piele preparată pentru a se putea scrie pe ea. Acesta era mai apreciat decît papirusul, deoarece era mai imun la acţiunea nefastă a timpului. Din secolul al II-lea î.Hr., papirusul este înlocut treptat cu pergamentul