Reconstrucția navei "Titanic", scufundate în 1912, este considerată de unii o realitate ce ține de viitor. La sfîrșitul mileniului, cîteva companii se declarau dornice și capabile s-o realizaze. Și nu oricum, dar rămînînd întru totul fidele originalului. Alții consideră proiectul o utopie: transatlanticul va trebui să suporte o serie de modificări esențiale care îl vor schimba radical înfățișarea de altădată.
Printre acestea se numără lichidarea vastelor sufragerii cu tavane de 8 metri înălțime, lărgirea scărilor pentru evacuarea pasagerilor în caz de urgență (normele antiincendiare o impun), excluderea lemnului și utilizarea unor materiale neinflamabile, mărirea numărul șalupelor (48 în loc de 20), înlocuirea enormelor turbine cu vapori prin motoare discrete (normele antipoluare o necisită), instalarea cuvelor de stocare a deșeurilor și a conductelor de canalizare, a aparatelor de aer condițianat, a cablurilor de televiziune și telefonie (comfortul modern nu poate fi neglijat) etc., toate acestea soldîndu-se cu construcția unui nou vas. În plus, proiectul este grozav de costisitor, iar "noul Titanic" va deveni o navă de lux care îi va plimba pe turiștii bogați în croazieră în Caraibe. Comparat cu navele moderne, nu va mai avea nimic titanic.
Ieșit în larg în 1912, Titanicul își merită numele: era cel mai mare pachebot al vremii, cel mai lung, cel mai larg și cel mai greu. Astăzi însă cele 46.000 de tone ale lui și cei 268 de metri în lungime pălesc pe lîngă transatlanticele moderne, care au greutate de peste 100.000 de tone și lungime de o jumătete de kilometru. Acest proiect este nu doar irealizabil, ci și nedemn de legendă, comform multor oameni.
