Insulele Maldive, pe cale de dispariţie

Insulele Maldive, paradis tropical pe cale de dispariţie. Majoritatea celor 12.000 de insule se înalţă la 0,8-1,8 metri deasupra apei. Plajele – tot mai erodate, atolurile – inundate, apa dulce – aproape de epuizare. Una dintre dintre cele mai populare destinaţii exotice pentru locuitorii întregii planete, Insulele Maldive, ar putea deschide, în numai câteva decenii, o serie neagră a statelor dispărute odată cu creşterea nivelului Oceanului planetar.

Dacă media temperaturii atmosferei va creşte cu numai două grade Celsius până la sfârşitul secolului, „ne temem că nivelul apelor ameninţă chiar existenţa naţiunii noastre”, deoarece „toate semnele tulburătoare din jurul nostru ne arată că, încet, dar sigur, mările ne înconjoară şi ne invadează micul arhipelag”.

Acest avertisment a fost lansat de preşedintele Republicii Maldivelor, Maumoon Abdul Gayoom cu ocazia „Zilelor Dezvoltării Europene” ţinute luna aceasta la Lisabona. Ţinta mesajului îl constituie statele bogate ale lumii, responsabile de cea mai mare cantitate de gaze cu efect de seră.

Acestora, Gayoom nu le-a cerut pur şi simplu bani pentru a apăra insulele de asaltul apelor, ci măsuri concrete care ar putea duce la menţinerea temperaturii planetei în limite cât mai apropiate de cele care au făcut posibilă existenţa umană pe mica lor suprafaţă în ultimii 3.000 de ani.

Arhipelagul are „aproximativ 12.000 de insule”, pentru că numărul lor variază de la o maree la alta, în funcţie de mărimea valurilor care izbesc insulele, majoritatea situate la numai 0,8-1,8 metri deasupra apei. De fapt, la 26 decembrie 2004, devastatorul tsunami care avea să lase 250.000 de morţi în Asia de Sud-Est, a acoperit complet Maldivele pentru câteva minute.

Numărul morţilor (108) a fost infim faţă de cel înregistrat în alte ţări, dar spaima a rămas în inima locuitorilor pentru totdeauna, ea reizbucnind în cursul acestui an, când mareea a cotropit simultan 80 de insule. Din cele 193 de insule locuite, 119 suferă eroziuni permanente ale plajelor, încât locuitorii pot vedea de la o zi la alta cum Oceanul Indian „muşcă” din habitatul lor.

În ultimii ani, creşterea temperaturilor a început să sufoce coralii (principala bogăţie naturală), inundarea frecventă a atolilor creează mari dificultăţi pescarilor, iar furtunile tot mai dese ameninţă infrastructura turistică, principala ramură economică a micului stat. În plus, fiecare maree peste limitele obişnuite aduce apă sărată peste rarele şi preţioasele ochiuri de apă dulce din arhipelag.

Sfîrșitul lumii

Una dintre profeţiile cele mai vechi şi mai răspândite este cea despre sfârşitul lumii. Ca şi mitul Genezei şi cel al Potopului universal, sfârşitul lumii este considerat inevitabil, fie printr-o inundaţie globală, fie printr-un pârjol devastator, de fiecare dată omenirii oferindui-se însă şansa de a începe de la zero.
Apocalipsa biblică, al cărui autor este Ioan, se declară ca o profeţie despre sfârşitul lumii şi instalarea unei împărăţii noi. Ea promite viaţă veşnică celor care s-au mântuit. Există însă patru modalităţi principale de interpretare a acestei cărţi de către Biserica creştină: concepţia că Apocalipsa descrie evenimente din trecut, concepţia că se prezintă o vedere panoramică a istoriei până la a doua venire a lui Hristos, concepţia futuristă şi concepţia idealistă care susţine o descriere simbolică, poetică a evenimentelor.
Percepută ca o pedeapsă a zeilor sau a unui singur Dumnezeu, moartea omenirii este reluată de mitologiile egipteană, greacă, babiloniană, chineză, amerindiană, ale popoarelor nordice. Găsind multiple similitudini între mitologiile Greciei şi ale Japoniei, cercetătorii consideră că ele sunt explicabile prin existenţa unei ,,memorii universale", transmise de către omenirea originară rarilor supravieţuitori care s-au stabilit ulterior în diferite colţuri ale planetei.

Marea explozie de la Tunguska

Marea explozie de la Tunguska, din 1908, reprezintă una dintre cele mai mari enigme din secolul XX. La 30 iunie 1908, la ora 7:17, în Siberia Centrală, în apropiere de râul Tunguska, s-a produs o explozie atât de putermică, încât centrul seismografic din Irkutsk (900 km distanţă) a înregistrat oscilaţii de proporţiile unui cutremur de grad înalt. Explozia s-a produs în rezultatul impactului unui obiect cosmic cu solul.
Acest obiect uriaş fusese observat de pe câteva nave din Oceanul Indian: el descria pe cer o largă traiectorie, îndreptându-se către Asia. Ţăranii din nordul Indiei ob-servaseră de asemenea un ,,glob de foc", care a dispărut dincolo de Munţii Himalaya. Caravanele din deşertul Gobi şi nord-vestul Chinei au fost îngrozite de acest obiect strălucitor, iar locuitorii Siberiei Centrale nu doar au văzut ciudatul obiect ceresc, ci au auzit și un șuierat asurzitor.
Coliziunea a făcut să ţâşnească o uriaşă jerbă de foc, iar unda de şoc s-a propagat la distanţe de sute de kilometri. Şuvoiul fierbinte s-a revărsat peste taiga, arzând vârfurile copacilor şi producând incendii de proporţii. Victimele nu au fost numeroase, deoarece regiunea este izolată şi aproape nelocuită. Undele provocate de explozie s-au înregistrat în mai multe oraşe europene, aflate la distanţe foarte mari. Un fenomen neobişnuit - masivi ,,nori de argint", cu o luminiscenţă ciudată a fost înregistrat din Siberia până în Peninsula Scandinavă. Luminozitatea nocturnă s-a manifestat vreme de câteva săptămâni. Excepţionala forţâ a exploziei a fost reconfirmată prin înregistrările barografice din lumea întreagă, care au stabilit că undele de aer au înconjurat de două ori planeta.

Migrarea forțată

Cel puțin un miliard de persoane ar putea migra pîna în 2050, ca urmare a încălzirii climei care va determina intensificarea conflictelor și catastrofelor naturale actuale și va genera altele noi, avertizează un raport al unei organizații umanitare britanice, citate de AFP.
În raportul intitulat "Mareea umană: veritabila criză a migrației", organizația Christian Aid avertizează asupra ritmului "de accelerare a dislocării populației în secolul al 21-lea".
"Numarul persoanelor care și-au pierdut locuințele din cauza conflictelor, catastrofelor naturale și marilor proiecte de dezvoltare (mine, baraje, etc.) este deja foarte mare (163 de milioane, potrivit estimărilor acestei organizații)", se arată în document. "Pe viitor, modificările climei vor determina majorarea (acestui numar)", continuă Christian Aid, cerînd o "acțiune urgentă" a comunității internaționale.
Organizația estimează că "potrivit ritmului actual, un miliard de persoane vor fi nevoite să-și părăsească locuințele pînă în 2050", precizînd că încălzirea climei va intensifica factorii actuali ai migrației forțate și va accelera criza migratorie emergentă.
Potrivit Christian Aid, 645 de milioane de persoane urmează să migreze ca urmare a marilor proiecte, 250 de milioane din cauza fenomenelor legate de schimbarea climei (inundații, secetă, foamete) și 50 de milioane din cauza conflictelor și încălcărilor drepturilor omului.
Citînd informații nepublicate înca ale Grupului interguvernamental de experți privind evoluția climei (GIEC), raportul subliniază că pînă în 2080, între 1,1 și 3,2 miliarde de persoane vor fi private de resurse de apă și între 200 și 600 de milioane vor suferi de foame. În fiecare an, între două și șapte milioane de persoane vor fi afectate de creșterea nivelului oceanelor.
"Credem că migrarea forțată este de acum o amenințarea care va afecta populațiile sărace din țarile în curs de dezvoltare", a declarat John Davison, unul dintre autorii raportului.
Vaste deplasări de persoane "vor alimenta conflictele existente, generînd unele noi în cele mai sărace regiuni ale lumii care dispun de resurse reduse", precizează raportul.
Raportul numește trei țări care sunt în special vizate de fenomenul deplasării intnse a populației: Columbia, Mali și Birmania.

Cele mai poluante complexe industriale din lume

“Blacksmith Institute”, o organizație care luptă pentru protejarea mediului, a dat publicitații topul celor mai poluante complexe industriale din lume.
Lăsând deoparte centrala nucleară de la Cernobîl, a cărei explozie a afectat circa 5,5 milioane de oameni, cele doua unitați din Rusia și combinatul chimic azer de la Sumgayit influențează negativ viețile a peste 700.000 de persoane.
Mina de carbune de la Linfen și combinatul de prelucrare a plumbului de la Tianjin ocupă locurile doi și, respectiv, trei în topul poluării, cu peste trei milioane de persoane afectate. De altfel, în acest an, China a fost desemnată cea mai poluantă țară de pe Glob.
Nici o unitate industrială din SUA nu apare pe lista întocmită de organizația Blacksmith, deși SUA este a doua în topul celor mai poluante state, după China.
Astfel cele mai poluante unitați industriale de pe Glob sunt:
1. Sumgayit, Azerbadjan
2. Linfen, China
3. Tianjin, China
4. Sukinda, India
5. Vapi, India
6. La Oroya, Peru
7. Dzerzhinsk, Rusia
8. Norilsk, Rusia
9. Cernobal, Ucraina
10. Kabwe, Zambia

Apa îmbuteliată contribuie la creșterea poluării

Inocenta apa plată sau minerală contribuie la creșterea poluării, susțin organizațiile ecologiste din Statele Unite. Și aceasta doar pentru că este "închisă" în cunoscutele sticle de plastic. Avertismentul a fost lansat, din nou, la Stockholm la începutul "Săptamanii mondiale a apei".
Americanii sunt cei mai mari consumatori din lume de apa îmbuteliată, în jur de 15 miliarde de litri anual și potrivit Beverage Marketing Corporation, consumul crește an de an. În 2006 creșterea a fost de 9,7%. Numai pentru a produce ambalajul pentru aceste cantități uriașe, spun ecologistii americani, se consumă 1, 5 milioane de barili de petrol anual.
La aceasta se adaugă energia consumată pentru transport, o mare parte din această apa fiind adusă din Franța, Italia sau insulele Fidji.
În cadrul campaniei "Think Outside the Bottle", organizațiile ecologistie încearcă să-i reobișnuiască pe americani cu consumul apei potabile de la robinet.
A fost considerat un mare pas înainte faptul că compania Pepsi a fost obligată, în anul 2007, să precizeze pe sticlele de Aquafina, ca apa provine de fapt de la robinet. Un alt punct forte al campaniei sunt costurile pentru o familie.
Statisticile făcute de New York Times arată ca apa îmbuteliată costă 1 400 de dolari anual, spre deosebire de cea consumată de la robinet al carei preț total nu depășește un dolar.
Răspunsul producătorilor din Asociatia internațională a apei îmbuteliate a fost doar că aceasta reprezintă o mica parte din produsele ambalate în plastic.

Calendarul Mayaș - cel mai exact calendar din istoria civilizației antice

Conceptul de calendar mayaș în sine este unul complex, deoarece nu există doar unul, ci trei astfel de calendare. Primul dintre ele este calendarul religios, care are nevoie de 260 de zile pentru a completa un ciclu religios. Cel de-al doilea este cel solar, care are 365 de zile, numit Haab. Echivalentul a ceea ce cunoștem noi în prezent a fi un an, însemna la mayași echivalentul unui Tun, 20 de Tun înseamnă un Katun, 20 de katun este echivalentul unui Baktun (aproape 400 de ani), iar 13 Baktun înseamnă Marele Ciclu de 1 872 000 zile sau 5 200 de Tun, adică 5 125 de ani.
Primele două calendare erau folosite pentru a prezice influențe care puteau schimba destinul, preziceri personale sau evenimente apropiate. Însă nici unul dintre ele nu conține teribila sentință care dă naștere unor dezbateri din ce în ce mai aprinse, pe masura ce momentul se apropie. Toate acestea sunt prevăzute de un al treilea sistem, cel numit "Calendarul cel lung."
Calendarul gregorian, pe care îl folosim în prezent, a fost întrodus în Europa în 1582. Conform acestuia, Pămantul face o orbita completă în 365,25 de zile, cu o eroare de 0.0003 %, o măsurătoare destul de exactă, avînd în vedere că a avut loc în urmă cu 400 de ani. Calenadrul mayaș este derivat din cel al predecesorilor lor, olmecii, a căror cultură datează cu 3000 de ani mai devreme. Aceștia, fără a avea la îndemană instrumentele secolului XVI european, au reușit să aproximeze un an în 365,2420, deci cu o eroare de 0.0002 %, o măsurătoare mult mai precisă și, mai ales, facuta mult mai devreme.
Oamenii de știință au încercat să coreleze sistemul de numerotare al calendarului mayaș cu calendarul gregorian, încă de la începutul acestui secol. Aceasta corelație, cunoscută sub denumirea de corelația GMT, a fost finalizată în 1950. Astfel, începutul Marelui Ciclu sau ziua 0.0.0.0.0. îi corespunde datei de 11 august 3114 Î.Cr. și se termină în 13.0.0.0.0 sau 21 decembrie 2012. De-a lungul decadelor ce au urmat, multe dezbateri s-au focusat pe găsirea corelației exacte dintre cele doua calendare. Majoritatea cercetatorilor din domeniu sunt de acord însă că această echivalare este cît se poate de exactă, ceea ce înseamnă că într-adevar, sfîrșitul calendarului maya corespunde datei de 21 decembrie 2012.
În 21 decembrie, în timpul solstițiului de iarnă, o conjunctură planetară mai puțin obișnuită va avea loc: Pămaîtul se va alinia cu Soarele, care se va afla în mijlocul ecuatorului galaxiei Caii Lactee, alcătuind ceea ce vechii maya numeau "Copacul sfînt". Ciudata aliniere nu va fi bruscă, ci este pregatită de cîteva mii de ani, pentru a avea loc în data de 21 decembrie 2012, la ora 11:11 a.m. GMT. Conform credinței maya, centrul galaxiei este uterul cosmic: locul morții, al transformării, al regenerării și al renașterii. Acest moment marchează finalul calendarului.

Efectele încălzirii globale

Clima Pămîntului s-a încălzit cu 0,5 grade în ultimii 150 de ani şi continuă să se încălzească. În cazul în care temperatura globului se va ridica cu doar 3 grade, nivelul oceanelor va creşte cu 40-50 cm şi o bună parte a litoralului continentelor va suferi grav de pe urma inundaţiilor, unele insule şi porţiuni de coastă dispărînd cu totul în apă. Dacă încălzirea globală continuă, în anul 3000 Pămîntul va fi de două ori mai ferbinte ca acum şi imposibil de locuit.
Erupţiile vulcanice sunt în acest sens cataclisme cu efect benefic: se aruncă în atmosferă cantităţi enorme de particule, care blochează lumina Soarelui şi coboară temperatura globală. În 1991, de exemplu, după erupţia vulcanului Pinatubo, temperatura globală a coborît cu un grad.

Erupţia vulcanică

Unul dintre cele mai dezastruoase cataclisme cunoscute este erupţia vulcanică. Erupţia vulcanului Vezuviu a îngropat sub lavă oraşele Pompei, Herculanum şi Stabie, în anul 79 e.n., făcînd circa 15.000 de victime. Acest vulcan activ s-a manifestat violent de nenumărate ori, dar cu o intensitate mai mică (1631, 1794, 1872, 1906, 1944).
Erupţia vulcanului Rakata de pe insula Krakatoa, situată între Samatra şi Java, în 1883, a depăşit de cîteva ori furia Vezuviului. Acest cataclism violent s-a resimţit în întreaga lume: cenuşa s-a răspîndit pe o suprafaţă de 750.000 km2, iar unda de şoc a făcut ocolul pămîntului. Explozia a avut o putere de 200 megatone de TNT (trinitrotoluen), adică de 15.000 de ori mai mare ca bomba atomică de la Hiroshima. Erupţia a făcut circa 40.000 de victime umane.

Moartea Terrei

Moartea Terrei ar putea fi naturală: peste 5 mlrd de ani, odată cu dispariţia Soarelui. Este posibil însă ca ea să survină în urma unui cataclism de o natură diferită: cosmică, schimbarea de condiţii climatice, umană. Posibilitatea ca Pămîntul să intre în coliziune cu un corp ceresc sau să fie bombardat de asteroizi şi metioriţi nu este exclusă, dar savanţii nu cred că dezastrul ar fi total. În schimb, s-a calculat că peste circa 3,5 mlrd de ani galaxia noastră, Caleea Lactee, se poate ciocni cu cea vecină, Andromeda. În ce priveşte schimbarea bruscă a climei, pericolul este enorm, deoarece lanţul de cataclisme care va urma topirea gheţarilor va fi devastator, dacă nu fatal. Nu este exclusă nici ipoteza unei distrugeri nucleare, declanşate cu mîna omului. În urma unui război nuclear, imensa cantitate de praf va bloca lumina solară, cufundînd Terra într-o întunecată şi lungă iarnă, lipsită de viaţă.