joi, 2 septembrie 2010
Calendarul Mayaș - cel mai exact calendar din istoria civilizației antice
Conceptul de calendar mayaș în sine este unul complex, deoarece nu există doar unul, ci trei astfel de calendare. Primul dintre ele este calendarul religios, care are nevoie de 260 de zile pentru a completa un ciclu religios. Cel de-al doilea este cel solar, care are 365 de zile, numit Haab. Echivalentul a ceea ce cunoștem noi în prezent a fi un an, însemna la mayași echivalentul unui Tun, 20 de Tun înseamnă un Katun, 20 de katun este echivalentul unui Baktun (aproape 400 de ani), iar 13 Baktun înseamnă Marele Ciclu de 1 872 000 zile sau 5 200 de Tun, adică 5 125 de ani.
Primele două calendare erau folosite pentru a prezice influențe care puteau schimba destinul, preziceri personale sau evenimente apropiate. Însă nici unul dintre ele nu conține teribila sentință care dă naștere unor dezbateri din ce în ce mai aprinse, pe masura ce momentul se apropie. Toate acestea sunt prevăzute de un al treilea sistem, cel numit "Calendarul cel lung."
Calendarul gregorian, pe care îl folosim în prezent, a fost întrodus în Europa în 1582. Conform acestuia, Pămantul face o orbita completă în 365,25 de zile, cu o eroare de 0.0003 %, o măsurătoare destul de exactă, avînd în vedere că a avut loc în urmă cu 400 de ani. Calenadrul mayaș este derivat din cel al predecesorilor lor, olmecii, a căror cultură datează cu 3000 de ani mai devreme. Aceștia, fără a avea la îndemană instrumentele secolului XVI european, au reușit să aproximeze un an în 365,2420, deci cu o eroare de 0.0002 %, o măsurătoare mult mai precisă și, mai ales, facuta mult mai devreme.
Oamenii de știință au încercat să coreleze sistemul de numerotare al calendarului mayaș cu calendarul gregorian, încă de la începutul acestui secol. Aceasta corelație, cunoscută sub denumirea de corelația GMT, a fost finalizată în 1950. Astfel, începutul Marelui Ciclu sau ziua 0.0.0.0.0. îi corespunde datei de 11 august 3114 Î.Cr. și se termină în 13.0.0.0.0 sau 21 decembrie 2012. De-a lungul decadelor ce au urmat, multe dezbateri s-au focusat pe găsirea corelației exacte dintre cele doua calendare. Majoritatea cercetatorilor din domeniu sunt de acord însă că această echivalare este cît se poate de exactă, ceea ce înseamnă că într-adevar, sfîrșitul calendarului maya corespunde datei de 21 decembrie 2012.
În 21 decembrie, în timpul solstițiului de iarnă, o conjunctură planetară mai puțin obișnuită va avea loc: Pămaîtul se va alinia cu Soarele, care se va afla în mijlocul ecuatorului galaxiei Caii Lactee, alcătuind ceea ce vechii maya numeau "Copacul sfînt". Ciudata aliniere nu va fi bruscă, ci este pregatită de cîteva mii de ani, pentru a avea loc în data de 21 decembrie 2012, la ora 11:11 a.m. GMT. Conform credinței maya, centrul galaxiei este uterul cosmic: locul morții, al transformării, al regenerării și al renașterii. Acest moment marchează finalul calendarului.
Etichete:
Cataclisme naturale,
Cilivizaţii,
Profeţi,
Universul
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu