Cine a fost primul, oul sau găina?

Celebra dilemă cu întâietatea oului sau a găinii a fost rezolvată de cercetătorii de la Universităţile Warwick şi Sheffield. Iar răspunsul este ... găina!
Pentru această descoperire ei au studiat modul de formare a cojii de ou împreună cu toate componentele sale, utilizând supercomputerul HECToR, unul din cele mai performante din UK, împreună cu softul și expertiza celor de la Numerical Algorithms Group. În urma cercetărilor s-a descoperit că proteina ovocledidin-17 (OC-17) joacă un rol esențial în formarea cojii și folosește la transformarea carbonatului de calciu în cristale de calcit, acționând ca un catalizator în creșterea rapidă a cojii de ou. Fără această proteină oul nu s-ar putea forma. Iar cum proteina OC-17 se poate găsi doar în ovarele găinii, se poate deduce destul de simplu că găina a fost înaintea oului.
Cercetătorii cred că o astfel de analiză a modului cum se produce cristalizarea în natură poate să ajute în înțelegerea cât mai bună a modului cum trebuie realizată și controlată cristalizarea artificială.

Cele mai poluante complexe industriale din lume

“Blacksmith Institute”, o organizație care luptă pentru protejarea mediului, a dat publicitații topul celor mai poluante complexe industriale din lume.
Lăsând deoparte centrala nucleară de la Cernobîl, a cărei explozie a afectat circa 5,5 milioane de oameni, cele doua unitați din Rusia și combinatul chimic azer de la Sumgayit influențează negativ viețile a peste 700.000 de persoane.
Mina de carbune de la Linfen și combinatul de prelucrare a plumbului de la Tianjin ocupă locurile doi și, respectiv, trei în topul poluării, cu peste trei milioane de persoane afectate. De altfel, în acest an, China a fost desemnată cea mai poluantă țară de pe Glob.
Nici o unitate industrială din SUA nu apare pe lista întocmită de organizația Blacksmith, deși SUA este a doua în topul celor mai poluante state, după China.
Astfel cele mai poluante unitați industriale de pe Glob sunt:
1. Sumgayit, Azerbadjan
2. Linfen, China
3. Tianjin, China
4. Sukinda, India
5. Vapi, India
6. La Oroya, Peru
7. Dzerzhinsk, Rusia
8. Norilsk, Rusia
9. Cernobal, Ucraina
10. Kabwe, Zambia

Insulele Maldive - paradisul pe pămînt

Cea mai strălucitoare perlă a Oceanului Indian, situată la nivelul Ecuatorului, la Sud- Vest de Sri Lanka, este un arhipelag format din 26 recifuri de corali. Are propria istorie, limbă, cultură şi tradiţii, dar a fost influenţată şi de cultura britanică, arabă, indiană şi din Sri Lanka.
Soare, nisip, mare, lagune enorme de diverse adâncimi, infinite nuanţe de albastru şi turcoaz, grădini subacvatice de corali multicolori: o combinaţie naturală perfectă, care face din Insulele Maldive locul cel mai potrivit pentru o vacanţă de excepţie. Cele 1.190 de insule de coral au ca bază formaţiuni stâncoase, formate acum aproximativ 60 milioane de ani. Cea mai mare dintre insule este Fua Mulaku, situată în atolul Gnaviyani din sudul arhipelagului. Clima Maldivelor este musonică. Atractii turistice: Insulele Maldive sunt alcătuite din aproximativ 1200 atoluri – recifuri în formă de inel – din care doar 4% reprezintă suprafaţă terestră.
Denumite şi “Paradisul pe Pământ”, ademenesc turiştii prin palmierii care se întind spre mare, plajele cu nisip alb, lagunele albastre cristaline, multitudinea de vietăţi acvatice şi vegetaţia tropicală. Insulele Maldive, cu adevăratele comori naturale, atrag vizitatorii în principal prin diversitatea colorată a vieţii acvatice şi sunt garanţia unui sejur exclusiv, cu hoteluri de lux, cu servicii de înaltă calitate şi ambianţă tropicală. Maldive este un paradis pentru aventurieri şi iubitorii sporturilor. Toate staţiunile din insule oferă facilităţi pentru ski pe apă, jetskiing, surf, snorkeling, navigaţie sau baschet şi volei de plajă. Male, situată pe Atolul Male de Nord, Kaafu Atoll, este capitala insulelor Maldive. Centru al turismului din Maldive, Nord-Male are cel mai mare numar de sta tiuni. Este situat foarte aproape de aeroport. Se pot vizita Muzeul Naţional şi Parcul Sultan, situat în apropierea muzeului, Hukuru Miski, o veche moschee, Moscheea Vinerea Mare, clubul Babuna. Pentru shopping există Singapore Bazaar, cu produse locale, tradiţionale, dar şi de import.

Apa îmbuteliată contribuie la creșterea poluării

Inocenta apa plată sau minerală contribuie la creșterea poluării, susțin organizațiile ecologiste din Statele Unite. Și aceasta doar pentru că este "închisă" în cunoscutele sticle de plastic. Avertismentul a fost lansat, din nou, la Stockholm la începutul "Săptamanii mondiale a apei".
Americanii sunt cei mai mari consumatori din lume de apa îmbuteliată, în jur de 15 miliarde de litri anual și potrivit Beverage Marketing Corporation, consumul crește an de an. În 2006 creșterea a fost de 9,7%. Numai pentru a produce ambalajul pentru aceste cantități uriașe, spun ecologistii americani, se consumă 1, 5 milioane de barili de petrol anual.
La aceasta se adaugă energia consumată pentru transport, o mare parte din această apa fiind adusă din Franța, Italia sau insulele Fidji.
În cadrul campaniei "Think Outside the Bottle", organizațiile ecologistie încearcă să-i reobișnuiască pe americani cu consumul apei potabile de la robinet.
A fost considerat un mare pas înainte faptul că compania Pepsi a fost obligată, în anul 2007, să precizeze pe sticlele de Aquafina, ca apa provine de fapt de la robinet. Un alt punct forte al campaniei sunt costurile pentru o familie.
Statisticile făcute de New York Times arată ca apa îmbuteliată costă 1 400 de dolari anual, spre deosebire de cea consumată de la robinet al carei preț total nu depășește un dolar.
Răspunsul producătorilor din Asociatia internațională a apei îmbuteliate a fost doar că aceasta reprezintă o mica parte din produsele ambalate în plastic.

Plantele carnivore - adevărate curiozității ale naturii

Plantele carnivore sunt adevărate curiozității ale naturii, ele procurîndu-și suplimentar substanțe nutritive din corpul unor insecte.
Despre plantele insectivore botaniștii au luat cunoștință la mijlocul secolului al XVII-lea, cînd din insula Madagascar a fost adusă în Europa Nepenthes distillatoria. Sunt repertoriate 75 de specii. Ea crește în zonele tropicale ale Asiei, Oceaniei, în Madagascar. Planta este înscrisă în Cartea Roșie. Frunzele răsucite se termină cu o mică urnă membranoasă la capătul căreia se află un capac, care se închide după ce victimele (insecte, reptile mici) nimeresc în pungă. Plantele carnivore sunt capabile să discearnă natura obiectelor cu care vin în contact, ''deosebesc" insectele de pietre sau bucăți de metal, la care rămîn indeferente.
O plantă insectivoră din țara noastră este și roua-cerului (Drosera rotundifolia), ea fiind recunoscută după florile de culoare albă și îndeosebi după frunze, care au pe suprafața lor numeroși peri glandulari cu rol în digerarea proteinelor conținute de insecte. Iarba grasă (Pinguicla) este o altă plantă carnivoră, cu flori albastre-violacee și cu frunze care erau folosite de locuitorii Laponiei și de ciobani în loc de cheag pentru obținerea brînzei. În apele Deltei Dunării și ale lacului Snagov din Romînia este răspîndită Androvada vesiculoasa, plantă cu înfățișarea unei tufe plutitoare și cu frunze ale căror modificări constituie veritabile capcane, fără nici o scăpare pentru animalele acvatice mici.
O curiozitate a plantelor carnivore este și faptul că frunzele acestora produc electicitate ca și țesuturile animalelor.

Cea mai otrăvitoară plantă

Cea mai otrăvitoară plantă este ricinul (Ricinus communis). Ricinul este o plantă subtropicală şi tropicală care în India şi in Africa se prezintă sub forma unui arbore înalt până la 15 m. În Romînia este cultivată mai ales în părţile de sud ale ţării, ca plantă oleaginoasă şi pe alocuri ca ornamentală.
Toxina se găseşte în seminţele plantei. Un gram de ricină este de 6.000 de ori mai toxic decît unul de cianură şi de 12.000 de ori mai otrăvitor decît un gram de venin de şarpe cu clopoţei. 70 de miligrame de ricină sunt suficiente pentru a omorî o persoană de 72 kg.
Uleiul de recin este folosit în industria farmaceutică, în cea a cauciucului sintetic, dar şi ca lubrifiant la motoarele de avion.

"Stînci-cameleon"

Din nenumăratele curiozităţi naturale pe care le întîlnim în Australia, cel mai ciudat fenomen îl constituie aşa-numitele "stînci-cameleon", care de dimineaţa, de la răsăritul soarelui, şi pînă seara, cînd soarele apune, îşi schimbă culoarea de mai multe ori. Aceste stînci, cu pereţii înalţi de circa 350 de metri, au făcut parte din masivul munţilor Mac Donnell, dar în prezent din cauza erodării, stau izolate în mijlocul unei cîmpii.
Ciudatul fenomen începe în clipa în care stălucitorul astru atinge linia orizontului răsăritean. În această fază, timp de cîteva ore, meterezele de piatră netede şi drepte sunt parcă încediate, căpătînd o culoare roz-violaceu plăcută şi odihnitoare. Pe măsură ce soarele urcă pe bolta cerească, stîncile iau o culoare de un albastru intens, după care trec la un galben fermecător. De îndată ce soarele începe să coboare spre asfinţit, stîncile devin roşii-purpurii, ca nişte uriaşe blocuri de jăratic. Cu puţin înainte de asfinţit, stîncile trec de la roşu la culoarea carmin intens portocalie, pe care o păstrează pînă se pierd în umbra nopţii.
După cum spun turiştii şi oamenii de ştiinţă, fenomenul poate fi considerat "a opta minume naturală a lumii". Din punct de vedere ştiinţific, el este un efect al difracţiei luminii, datorită structurii şi compoziţiei chimice a rocilor, precum şi curenţilor provocaţi de solul încins de soare.

Efectele încălzirii globale

Clima Pămîntului s-a încălzit cu 0,5 grade în ultimii 150 de ani şi continuă să se încălzească. În cazul în care temperatura globului se va ridica cu doar 3 grade, nivelul oceanelor va creşte cu 40-50 cm şi o bună parte a litoralului continentelor va suferi grav de pe urma inundaţiilor, unele insule şi porţiuni de coastă dispărînd cu totul în apă. Dacă încălzirea globală continuă, în anul 3000 Pămîntul va fi de două ori mai ferbinte ca acum şi imposibil de locuit.
Erupţiile vulcanice sunt în acest sens cataclisme cu efect benefic: se aruncă în atmosferă cantităţi enorme de particule, care blochează lumina Soarelui şi coboară temperatura globală. În 1991, de exemplu, după erupţia vulcanului Pinatubo, temperatura globală a coborît cu un grad.

Reproducerea "ţiparului-de-mare" - rămîne şi astăzi o enigmă

Reproducerea anghilei (numită impropriu "ţipar-de-mare") ţine de domeniul miracolelor. Acest peşte trăieşte în fluviile din Vestul şi estul Europii şi migrează în Marea Sargasselor, şi anume în zona cuprinsă între insulele Bermude şi insulele Bahamas, care are adîncimi maxime şi cea mai mare salinitate, pentru a-şi depune aici icrele.
Depunerea şi fecundarea icrelor începe primăvara devreme şi se termină la mijlocul verii, după care larvele "călătoresc", timp de circa trei ani, spre coastele Europei, purtate de curentul Golfstream.
Cum nimereşte anghila Marea Sargasselor - singurul loc de pe glob unde se poate reproduce - fără a da greş, străbătînd la mari adîncimi mii de kilometri, rămîne o enigmă. Se presupune că este vorba de o "memorie genetică".

Insule-fantomă

Mai mulţi navigatori au descoperit insule, fapt adeverit şi de alţi călători, dar care într-o bună zi au dispărut. Aceste insule-fantomă au putut exista în realitate, dar au putut să dispară în urma evoluţiei Pămîntului sau a unui cataclism.
Există informaţii despre insula Paleo Kameni din Marea Egee, care a apărut subit în anul 179 î.Hr., despre alte două insule alăturate ei, apărute în 1573 şi respectiv în 1707. Insulele cu viaţă efemeră au apărut de asemenea în regiunea Azorelor, la sud-vestul Islandei. Alte insule descoperite s-au perdut într-o zi şi au fost apoi şterse şi de pe hartă. Cea mai scurtă viaţă au avut-o insula Fernandea, din apropierea Siciliei - a fost descoperită la 18 iului 1831 şi a dispărut la sfîrşitul lui august. Majoritatea dintre ele aveau materie de origine vulcanică, cea mai impunătoare de acest fel fiind insula Camiguin din Arhipelagul Filipinelor. Ivită în 1871, ea are în centru un munte de 1627 de metri.
Plutrh, Strabon şi alţii vorbesc despre mai multe insule, numite "fermecate", deoarece figurau pe hărţi, dar nu erau găsite. Una dintre acestea a fost concretizată de cartografii Eviului Mediu ca Insula Sf. Brandan, dar de fiecare dată era situată într-un alt loc pe glob. Pe măsură ce oceanul Atlantic era explorat, insula se deplasa ba la nord, ba la sud. Vreme de un mileniu această insulă a rătăcit, ajungînd pînă la Ecuador, ca apoi să dispară definitiv. Cam aceeaşi soartă au avut-o alte două insule "vrăjite" - Brazil şi Antilia.

Nessie - realitate sau ficţiune

Unul dintre monştrii marini a fost botezat afectuos "Nessie", după numele unui lac din Scoţia în care a fost văzut pe parcursul a cătorva secole - Loch Ness. Legenda e veche de circa 1500 de ani, din ziua în care un călugăr irlandez a văzut animalul. În acest lac imens (56 km2), adînc şi tulbure, cu profunzimea maximă de 230 m, şi-ar fi stabilit domiciliu Nessie, poate un strămoş al pleziozaurilor.
În 1933, apoi în 1951 au fost realizate fotografii, deşi întunecate şi vagi, ale monstrului, autencitatea cărora n-a fost dovedită. În 1961 a fost creat un Birou de investigare a fenomenului, ceea ce a permis cercetări cu sonare şi plonjări. Expediţia nu a găsit nimic, în afară de cadavre submarine. Numeroşi savanţi exclud posibilitatea existenţii lui Nessie din două motive: Nessie nu poate avea o viaţă veşnică şi deci ar mai exista şi alte creaturi, iar lacul are o fotosinteză foarte slabă şi nu ar putea hrăni nici un animal de 300 de kg.
Atunci de ce numeroşi oameni, printre care personalităţi demne de încredere, afirmă că l-au văzut pe Nessie? A fost înaintată ipoteza unei deformări optice, legate de refracţia atmosferică: în realitate erau foci sau poate o chiar o bîrnă pe un val! Deoarece unele caverne submarine au legătură cu marea, se poate admite că lacul este doar o reşedinţă secundară, domiciliul lui Nessie fiind marea.

Pînza de păianjen - contrazice teoria evoluluţionistă

Dacă ne uităm cu atenţie la o pînză de păianjen, constatăm că este alcătuită din două tipuri de fire: unele mai groase şi nelipicioase, care alcătuiesc un fel de schelet al pînzei, iar între ele altele mai subţiri şi lipicioase. Cele doaă tipuri de fire au două roluri distincte: pe cele groase se deplasează păianjenul, pentru a nu se prinde de propria plasă, iar cele lipicioase capturează prada.
Teoria evoluţionistă susţine că animalele evoluează trptat, deci cele două tipuri de fire ar fi trebuit să apară pe rînd. Numai că în cazul în care ar fi apărut mai întîi firele lipicioase, păianjenul s-ar fi prins în propria plasă, iar în cazul în care ar fi apărut mai întîi firele nelipicioase, ar fi murit de foame, pentru că nu ar fi putut prinde alte insecte. În ambele cazuri, vedem că el nu ar fi putut supravieţui pentru a evolua ulterior spre alte forme.
Aşadar, păianjenul trebuie să fi fost capabil de la început să secrete ambele tipuri de fire, ceea ce contrazice teoria evoluluţionistă şi confirmă faptul că speciile au fost create de un Creator inteligent, care le-a dotat cu tot ce le era necesar pentru a trăi.

Sequoia - giganţii longevivi

Giganţii longevivi ai lumii vegetale sunt sequoia - "arborele mamut", conifer din munţii Californiei, care creşte pînă la 140 de metri şi poate trăi pînă la 10 mii de ani, Dragonul, arborele din Orotava, cu vîrsta de 6 milenii, boababul de pe Capul Verde, bătrîn de 5150 de ani, celebra tufă de trandafiri din mănăstirea "Hildesheimer Dorn", care are 4 milenii, şi ferigele uriaşe Macrosamia din Australia, care trăiesc 15 mii de ani!
Diametrul trunchiului de sequoia poate atinge 40-50 de metri, iar lemnulsău este tere ca fierul. Americanii au stăuns, cu ajutorul dinamitei, un asfel de copac, pentru un tunel prin care poate trce doauă camioane unul lîngă altul. La o expoziţie universală, a fost expusă o secţiune a unei tulpini de sequoia, pe care se afla un pian, cinci muzicanţi şi 16 perechi de dansatori.
Longevivi sunt măslinul (2000 de ani), stejarul (1600), teiul (1150), cedrul (800), părul (400), chiparosul (350), ulmul (330). Un uriaş al lumii verzi este eucaliptul. În Australia, care este baştina lui, cresc copaci de peste o sută de metri, iar cel mai înalt eucalipt atinge înălţimea de 155 de metri.

Omul-lup

Omul-lup a dat naştere multor legende încă din Antichitate. În secolul al V-lea î.e.n., Herodot relata că grecii stabiliţi pe malurile Mării Negre credeau că locuitorii aceste regiuni puteau să se metarmofozeze în lupi. În prezent, este cunoscută licantropia - o afecţiune psihică, prin care bolnavul se crede a fi lup. Este o halucinaţie, deoarece cel afectat nu prezintă nici o metarmofoză. Termenul "licantropie" vine de la numele unui rege grec, Lycaon, suveranul Arcadiei, transformat de Zeus în lup, deoarece a mîncat carne de om în timpul unui banchet. Oamenii-lupi au provocat spaimă în Europa şi mulţi au fost condamnaţi sub acuzaţia de a se transforma în lupi: într-un secol au avut loc circa 30.000 de procese în Franţa. Faptele reale se împletesc cu afabulaţiile. În Eviul Mediu, se credea că ar fi vorba de filtre sau unguente magice şi de pacturi cu Diavolul.
În realitate, la origenea legendelor se află oamenii cu pilozitate facială excesivă (boală genetică), oamenii care au mîncat vegetale cu proprietăţi psihotrope sau bolnavii de paronia zooantropică, afecţiune care se manifestă prin dorinţa de a bea sînge sau a consuma carne crudă. Unii oameni practică canabalismul, provocînd victime. Legendele indiene şi africane evocă omul-tigru, omul-crocodil iar mitologia scandinavă - omul-urs.

Sistemul vizual al marsupialelor

Marsupialele, printre care cangurul şi koala, văd, ca şi primatele în culori. Deşi reprezintă un ordin de manifere inferioare, cu un creer redus ca dezvoltere, ele au capacitatea oamenilor de a percepe lumea în culori. Vederea în culori se datorează unor celule din retina ochilor numite "conuri". Primatele au trei tipuri de conuri: roşii, verzi şi albastre, fiecare dintre ele absorbind o anumită parte a spectrului luminii, iar orice altă culoare fiind o combinaţie a celor trei culori fundamentale. Vederea în culorii este o senzaţie creată de creier.
Marsupialele au, deasemenea trei tipuri de conuri, dar sistemul lor vizual operează cu roşu, albastru şi ultraviolet. Această capacitate de a vedea lumina ultravioletă este fascinantă şi deocamdată inexplicabilă. Însă ce senzaţii de culoare simt aceste animale, ţinînd seama de dezvoltarea redusă a creerului lor, rămîne o enigmă. În această privinţă, au început deja unele teste empirice.

Lăcustele

Lăcustele, simbol al distrugerii recoltelor, au fost la unele popoare vechi o sursă folositoare de proteine animale. Menţionarea lăcustelor în lista de alimente permise israeliţilor (lăcustele sunt vegetariene, deci "curate") lasă să se înţeleagă că ei au consumat aceste insecte. În literatura antică există multe dovezi cu privire la valoarea nutritivă a acestui aliment. Pînă în vremurile recente, unele triburi s-au hrănit cu aceste lăcuste, în unele perioade ale anului aceste fiind principala sursă de proteine, grăsimi şi minerale.
Lăcustele pot trăi şi se deplasa în roiuri atît de mari, încît produc pagube dezastruase în calea lor. Una dintre plăgile ce a lovit Egiptul, după relatarea biblică, a fost o invazie de lăcuste. S-a estimat că roiul de lăcuste de deşert care a trecut, în 1889, peste Marea Roşie a acoperit a suprafaţă de 5.000 km2. Despre lăcuste se ştie că îşi pot consuma propriul corp, care le pare delicios, deoarece sunt lipsite de sensibilitate fizică.

Arctic Doomsday Seed Vault - depozitul pentru ziua Judecăţii de Apoi

La 26 februarie 2008 a avut loc inaugurarea oficială a Arctic Doomsday Seed Vault sau Global Seed Vault (Depozitul pentru ziua Jucecăţii de Apoi), creat sub egida organizaţiei internaţionale Global Crop Diversity Trust (Roma). Dacă în caz de vreun cataclism mondial - război sau catastrofă - supravieţuitorii vor fi nevoiţi să restabilească agricultura sau flora planetei, ei vor trebui să-şi amintească doar denumirea de Longyearbyen. Anume acolo, departe de "marea civilizaţie", sub un strat gros de veşnic îngheţat, în adîncimea munţilor se află uriaşul depozit. Aici vor fi stocate tone de seminţe ale diversilor plante de pe întreaga planetă.
Deşi pe Pămînt există şi alte depozite de seminţe "pentru zile negre", Global Seed Vault este cel mai bine gîndit şi protejat. El nu va fi afectat, chiar dacă se vor topi toţi gheţarii la ambele poluri planetare. Condiţiile de păstrare sunt de aşa natură, încît seminţele pot rezista pînă la o mie de ani.

Rechinii

Rechinii sunt atît de bine adaptaţi mediului, încît abia s-au schimbat în ultimii 150 de milioane de ani. Totodată, ei sunt animalele cu falca cea mai puternică. Un rechin muşcă cu o forţă de o sută de ori mai mare ca a noastră. Două treimi din creerului rechinului este dedicat simţului său cel mai puternic - simţul mirosului.
Rechinul alb mare este prădătorul cel mai mare al planetei. Poate creşte pînă la 11 metri şi atinge o greutate de cinci ori mai mare decît al unui leu. Savanţii au descoperit că, dacă un rechin îşi perde un dinte, în maximum 24 de ore îi creşte altul. Animalul îi schimbă pe toţi cam o dată la 8 ani. Asfel, el perde cam 30.000 de dinţi pe parcursul vieţii sale. Rechinul alb nu mănîncă carne amenească, dar atacă oamenii deoarece îi confundă cu focile şi peştii mari cu care se hrăneşte. Rechinilor-tigri le place însă carnea de om. Într-un singur an 1998, au fost înregistrate 58 de atacuri ale rechinilor, şase dintre victime murind.

Perla neagră

Perla neagră este originară din cîteva insuliţe "de la capăul lumii", perdute în Oceanul Pacific. Ea se naşte în cochilia unei scoici mari, denumite "Pictada margaritifera". Perlele negre aflate în magazinele de bijuterii sunt, cel mai adesea, perle de cultură, crescute în locuri amenajate de om. Perlele negre în stare naturale sunt extrem de rare şi, deci, extrem de scumpe.Cîndva, pescarii le descopereau ca prin minune, doar la mari adîncimi, în locurile bîntuite de rechini, şi găseau doar una la 15000 de scoici culese.
Chiar şi perla neagră de cultură se găseţte rar, pentru că se dezvoltă după un proces lung şi greu. Prima etapă constă în efectuarea unei operaţiuni de însămînţare a unei scoici cu un corp străin. Japonezul Korichi Mikimoto este, de fapt, inventatorul acestui proces de însămînţare, încă de la începutul secolului trecut. Prima recoltă de perle negre a avut loc în 1965. Dimensiunea medie a unei perle este de 8-10 mm, dar cea mai mare măsoară 26,95 mm şi poartă numele celui care astăzi este numit "Împăratul perlei negre" - Robert Wan. Formele pe care le poate avea o perlă sunt multiple: sferică, semirotundă, imitînd o pară sau un nasture etc. În ce priveşte coloritul, ea are multe nuanţe: de la gri auriu pînă la negru cu nuanţe de roz sau verde.

Yeti - omul-maimuţă

Aproape în toate masivele muntoase din lume circulă legende despre omul-maimuţă, denumit în moduri diferite: yeti, almasty, barmanu, bigfoot. Una dintre aceste creaturi umanoide a fost omorît în 1957, în China. Avea statura de un metru, cîntărea 20 de kg, nu era bipedă, avea unghii plate şi mari, o blană deasă, iar în stomac s-au găsit iarbă şi bambus. Dintre 100 de mărturii despre aceşti "omuleţi sălbatici", 7 au foat considerate absolut credibele. Însă nu toţi oamenii-maimuţă sunt pitici: în Tibet şi în China se întîlnesc şi gigantopiteci. Bigfootul din America de Nord este considerat gigantopitec, strămoşul creaturilor de 3 metri, cu o greutate de 300-400 kg, un fel de King Kong al preistoriei (fosilele lui au fost găsite doar în Asia şi nici un exemplar în America). Martorii descriu bifootul modern puţin mai mic de 2 metrii. Unii consideră că aceşti oameni sălbatici sunt primate care s-au adaptat la o climă riguroasă, devenind bipezi, alţii - că sunt neandertali care au supraveţuit.