marți, 18 august 2009
Pînza de păianjen - contrazice teoria evoluluţionistă
Dacă ne uităm cu atenţie la o pînză de păianjen, constatăm că este alcătuită din două tipuri de fire: unele mai groase şi nelipicioase, care alcătuiesc un fel de schelet al pînzei, iar între ele altele mai subţiri şi lipicioase. Cele doaă tipuri de fire au două roluri distincte: pe cele groase se deplasează păianjenul, pentru a nu se prinde de propria plasă, iar cele lipicioase capturează prada.
Teoria evoluţionistă susţine că animalele evoluează trptat, deci cele două tipuri de fire ar fi trebuit să apară pe rînd. Numai că în cazul în care ar fi apărut mai întîi firele lipicioase, păianjenul s-ar fi prins în propria plasă, iar în cazul în care ar fi apărut mai întîi firele nelipicioase, ar fi murit de foame, pentru că nu ar fi putut prinde alte insecte. În ambele cazuri, vedem că el nu ar fi putut supravieţui pentru a evolua ulterior spre alte forme.
Aşadar, păianjenul trebuie să fi fost capabil de la început să secrete ambele tipuri de fire, ceea ce contrazice teoria evoluluţionistă şi confirmă faptul că speciile au fost create de un Creator inteligent, care le-a dotat cu tot ce le era necesar pentru a trăi.
Etichete:
Faună şi floră
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu