duminică, 11 octombrie 2009

Coranul - cartea sfîntă a musulmanilor


Coranul, cartea sfîntă a musulmanilor, conţine relevaţia cuvîntului lui Allah, pe care a avut-o Mahomed (570-632), profetul şi fondatorul islamului. Coranul - Qur'an, care în arabă înseamnă "lectură", a fost redactat în anii posteriori morţii lui Mohomed.
Nascut la Mecca, acesta a primit, în 610, un mesaj divin, sub forma Arhanghelului Gabriel. Mesajele deveneau tot mai dese, iar sensul lor era acelaşi: există un singur Dumnezeu - Allah. Termenul "Alaha" era utilizat şi de creştinii de limbă siriană pentru a-l desemna pe Dumnezeu. Exigenţa principală a lui Allah era supunerea; însuşi cuvîntul "islam" înseamnă "supunere". Aceeaşi exigenţă o are şi Dumnezeul creştinilor.
Spre deosebire de creştinism care propovăduieşte dragoste şi nonviolenţă, islamismul este aşteptarea violenţei: Mahomed şi-a impus ideologia în peninsula arabică prin arme; el ucide şi cere şi altor musulmani să ucidă. În schimb, Isus este pacifist, îşi sacrifică viaţa, îi salvează sau îi ajută pe cei săraci.
Judecata în faţa Domnului, pentru faptele bune ori rele, este evocată atît în Biblie, cît şi în Coran: doar adevaraţii credincioşi vor ajunge în paradis. O singură esenţă pentru doua religii antagoniste, care lupta de peste un mileniu şi jumatate! Coranul stă la baza justiţiei civile şi reglementează regulile de comportare şi relaţiile dintre soţi, dintre părinţi şi copii, dintre stăpîni şi sclavi, dintre musulmani şi nemusulmani. Sunt recomandate generozitatea şi veracitatea, sunt comandate lăcomia şi egoismul. Sunt instituite legi alimentare, numarul soţiilor permise este stabilit la patru, dar se recomandă una singură.
Sintagma "fie chiar de greutatea unui atom", conţinută în Coran, este însă stranie pentru nişte oameni care au trăit în secolul al VII-lea şi s-ar putea presupune că autorii aceste opere sunt extratereştii.

3 comentarii:

  1. SubhanAllah! Poate ca spre deosebire de crestinism,islamul e " asteptarea violentei" , dar Allah va judeca pe fiecare in parte dupa propriile fapte,nu judeca pe fratele tau pentru o fapta pe care ai facut-o tu,sau invers....Cine a scris acest articol,ar trebui,pentru cultura generala,si pentru salvarea de Focurile Iadului,sa se informeze muuuuult mai bine si cat mai corect. Nu citesti sau te informezi despre islam si Qur'an de pe un site antiislamist,care nu face decat sa instige la ura impotriva musulmanilor. Una si poate cea mai mare diferenta si cea mai importanta intre cele doua religii,este aceea ca islamul slaveste,adora un singur Dumnezeu,pe cand crestinii adora 3....Urat! Cand defapt si in Biblie,prima si cea mai importanta porunca adusa de Moise(pacea si binecuvantarile Lui Allah sa fie asupra lui)si confirmata de Isus(allehi sallam) este : " Eu sunt Domnul Dumnezeul tau Unic! Sa nu ai alti dumnezei inafara de Mine" ;deci e limpede si clar ca buna ziua aceasta porunca. Crestinii ce-au facut? Au pus pe langa Dumnezeul Unic,si Sfantul Duh si pe Isus care toti trei la un loc sunt unul si acelasi. Acest lucru,pe langa multe altele,contrazice si pe Moise si pe Isus si pe toti profetii Lui Allah care au adus acelasi mesaj: exista un singur Dumnezeu! Aceasta religie,numita crestinism,azi nu are aproape nimic in comun cu crestinismul de pe vremea lui Isus! Este o religie bazata pe imparati,preoti,scriitori si traducatori anonimi! De aceea sunt mii de versiuni ale Bibliei,niciuna corecta,si atatea secte!!! Pace voua,tuturor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere