Magia cifrelor

Superstiţiile sunt deseori legate de cifre, distribuite în magice şi nefaste. De exemplu, 7 este considerată cifră sacră, iar 13 - malefică. În Antichitate însă, atât 7, cât şi 13 (de asemenea 3 şi 9) se bucurau de o deosebită trecere. Numerele impare erau considerate ca având o putere magică. Graţiile sunt 3, ca şi Sfânta Treime (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh), păcatele şi cerurile - 7, zilele săptămânii - 7, muzele - 9, divinitățile supreme din civilizația maya - 13.
Pitagora, părintele matematicii, şi Hipocrat, părintele medicinei, le atribuiau de asemenea numerelor neperechi o putere miraculoasă: copilul se naşte la 9 luni (sau la 7), a şaptea zi este decisivâ în evoluţia unei boli grave etc. Apostolii au fost însă 12 (ce-i drept, cu Hristos, 13), lunile anului şi zodiile - tot 12, ceea ce i-a atribuit acestui număr un statut analogic cu cel al numerelor sfinte. Oricum, cifra 13 este repudiată, fără a se şti de ce. O explicaţie în acest sens ne este oferită de D. Brown în romanul ,,Codul lui da Vinci": în ziua de 13 (într-o vineri) a avut loc o crimă odioasă cu caracter religios.
În Mesopotamia, leagănul civilizaţiei din mileniile 4-5 î.e.n., cifre sacre erau 64, 32, 16, 8 - toate legate de cultul zeiţei Iştar-Venus. Aceste numere şi-au găsit ilustrarea între Eufrat şi Nil (palatul regelui Nabonid avea 64 de săli, cadavrele femeilor care însoţeau regina în sanctuarul funerar din Ur erau 64 etc), dar şi în alte regiuni orientale. Tabla de şah, care vine din Orientul persan, are de asemenea 64 de carouri albe şi negre, iar figurile sunt în număr de 32 (16 albe şi 16 negre). În Biblie, pe lângă primele zece cifre cu simboluri pozitive, sunt menţionate cifrele 12, 40, 70.
În Apocalipsă este scris numărul 666, numărul fiarei care aduce nimicire (în unele manuscrise apare numărul 616). Deoarece cifrele erau redate prin litere (1-9 prin primele litere ale alfabetului ebraic, multiplii lui 10 de la 10 la 90, prin următoarele nouă litere, iar sutele de la 100 la 400, prin cele patru litere rămase), s-a încercat identificarea acestui număr cu valorile numerice ale mai multor personalităţi, printre care împăraţii romani Caligula şi Nero. Numărul 15 n-a fost redat prin combinaţia dintre literele ,,yod" (10) şi ,,he" (5), deoarece acestea sunt consoane ale lui Yah, numele prescurtat al Dumnezeului - Yahve, ci a fost considerat ca 9 + 6.

Woodoo - o religie africană antică

Woodoo este un amestec între catolicism şi o religie africană antică. Comform acestei credinţe există un singur Dumnezeu, creatorul Universului. Subordonate lui sunt Loau - zeităţi mai mici sau sfinţi, mesageri între cei ce practică woodoo şi Dumnezeu. În cele din urmă, există preoţi - Houngans şi preotese - Mambos. Deşi iniţial aproape toţi practicanţii de woodoo erau negri, se crede că, în momentul de faţă, între o treime şi o jumătete dintre ei sunt albi. Cam trei sferturi sunt femei.
Magia, albă sau neagră, constituie o parte importantă a creaţie woodoo. Există woodoo-işti care aruncă blesteme, cele mai puternice şi mai negative dintre ele purtînd denumirea de "wangas". Alţii practicanţi ai woodoo prepară remedii din ierburi şi poţiuni magice. Unii sunt clarvăzători şi sunt cunoscuţi sub numele de "Patru ochi". Cea mai importantă parte a woodoo este constituită din ceremonia religioasă. Încetul cu încetul, woodoo-işti trec la o frenezie religioasă şi spirituală, folosind dansul, muzica sau băuturile alcoolice, pentru a fi mai inspiraţi. În unele ceremonii, mai ales în cele "jucate" pentru turişti foarte bogaţi, sunt folosite droguri sau practici sexuale. În cele din urmă, unii practicanţi sunt posedaţi de Loas. Se spune că atunci Loas "călăresc caii". În timp ce este posedat sau "călărit", woodoo-istul poate vorbi în diferite limbi, poate face previziuni sau da sfaturi, poate mînui şerpi veninoşi sau spune vrăji care se realizează.

Zalmoxe

Potrivit legendelor transmise de istoricii greci Herodot şi Strabo, Zalmoxe (sec. VI î.e.n.) era un scav şi un discipol a lui Pitagora, legiuitor şi profet în Dacia, zeificat ulterior pentru meritele de reformator.
Principiile religiei lui Zalmoxe se înscriu în viziunile iatromaţilor din Grecia ("itros" - vindecător, "mantis" - ghicitor), bazate pe concepţia nemuririi şi transmigrării sufletelor, şi care aveau faima de asfel de experienţe ca prezicerea, taumaturgia (vindecarea miraculoasă), amintirea vieţiilor anterioare, ubicuitatea (omniprezenţa - în mai multe locuri în acelaşi timp), călătoria extatică, translaţia în spaţiu. Viaţa lor comporta moralitate, abstinenţă, ascetism şi reguli dietetice (vegetarismul). Iatromanţii nu sunt peronaje mitice, printre ei se numără Pitagora din Samos, Epimenide din Creta, Hermotim din Clazomene, Aristeu din Proconessos, Empedocle din Agrigent.