duminică, 31 octombrie 2010

Apa îmbuteliată contribuie la creșterea poluării


Inocenta apa plată sau minerală contribuie la creșterea poluării, susțin organizațiile ecologiste din Statele Unite. Și aceasta doar pentru că este "închisă" în cunoscutele sticle de plastic. Avertismentul a fost lansat, din nou, la Stockholm la începutul "Săptamanii mondiale a apei".
Americanii sunt cei mai mari consumatori din lume de apa îmbuteliată, în jur de 15 miliarde de litri anual și potrivit Beverage Marketing Corporation, consumul crește an de an. În 2006 creșterea a fost de 9,7%. Numai pentru a produce ambalajul pentru aceste cantități uriașe, spun ecologistii americani, se consumă 1, 5 milioane de barili de petrol anual.
La aceasta se adaugă energia consumată pentru transport, o mare parte din această apa fiind adusă din Franța, Italia sau insulele Fidji.
În cadrul campaniei "Think Outside the Bottle", organizațiile ecologistie încearcă să-i reobișnuiască pe americani cu consumul apei potabile de la robinet.
A fost considerat un mare pas înainte faptul că compania Pepsi a fost obligată, în anul 2007, să precizeze pe sticlele de Aquafina, ca apa provine de fapt de la robinet. Un alt punct forte al campaniei sunt costurile pentru o familie.
Statisticile făcute de New York Times arată ca apa îmbuteliată costă 1 400 de dolari anual, spre deosebire de cea consumată de la robinet al carei preț total nu depășește un dolar.
Răspunsul producătorilor din Asociatia internațională a apei îmbuteliate a fost doar că aceasta reprezintă o mica parte din produsele ambalate în plastic.